Anul acesta investițiile în marketing digital au crescut constant, multe companii românești s-au confruntat cu dificultatea de a se face remarcate în social media. Conform analizelor recente, bugetele pentru promovare online au crescut, dar rezultatele tangibile au fost obținute doar de acele branduri care au știut să fie autentice, rapide și conectate la publicul lor.
Printre cei care au observat aceste schimbări și le-au transformat în lecții valoroase este Alexia Briotă, freelancer cu o experiență de patru ani în marketing, copywriting și organizarea de evenimente business. Ea nu se rezumă doar la campanii și statistici, ci preferă să vadă poveștile din spatele brandurilor, să le înțeleagă nevoile reale și să aducă un suflu proaspăt în strategiile de comunicare.
„Îmi place să spun că sunt vocea din spatele unui brand”, spune Alexia, iar această frază descrie perfect modul în care abordează proiectele clienților săi.
Spre deosebire de unele agenții de marketing, unde comunicarea poate fi anevoioasă și rezultatele uneori impersonale, Alexia se implică cu sufletul în business-urile cu care colaborează. „Lucrez cu brand-uri românești în care cred, brand-uri care au potențial. Investesc timp, expertiză și pasiune pentru a le spune povestea în online într-un mod sincer, care adună oamenii în jurul valorilor lor și construiește comunități autentice, unde fiecare se regăsește și se simte parte din ceva mai mare.”
2024 a fost un an plin de provocări și lecții valoroase pentru noi toți, iar Alexia pe lângă proiectele sale de marketing, a reușit să aducă un aport destul de mare în organizarea de evenimente business. În ultimele 12 luni, a participat la peste 50 de conferințe în țară și în străinătate, fie ca organizator, partener sau speaker.
„Îmi place să fac networking și consider că fiecare dintre noi ar trebui să ne alocăm puțin timp pentru asta. Pentru mine networking-ul este despre relațiile pe care le pot crea, modul în care pot evolua alături de un grup de oameni care au aceleași interese ca și mine. Am început să fac networking în urmă cu câțiva ani când m-am alăturat clubului de business BIZZ.CLUB și ulterior organizând și participând la evenimente, unde am observat că IMM-urile au nevoie de strategii de marketing aplicabile, concrete, care să aducă rezultate, nu doar promisiuni frumoase.”
Lecțiile esențiale de marketing din 2024
2024 nu a fost un an ușor pentru cei din industria marketing-ului. Piața a continuat să evolueze rapid, iar companiile au fost nevoite să se adapteze constant la schimbări și la comportamentul consumatorilor. În acest sens, Alexia Briotă a extras câteva lecții pe care le consideră esențiale pentru a face marketing care funcționează cu adevărat:
“1. Autenticitatea atrage și fidelizează – Oamenii din online resimt imediat când un mesaj este forțat sau prea generic. De aceea, eu încurajez companiile cu care lucrez să pună accent pe o comunicare autentică, adaptată identității și valorilor brandului.
2. Rapiditatea și adaptabilitatea – Piața evoluează rapid, iar strategiile trebuie să fie suficient de flexibile pentru a se adapta schimbărilor. Sunt apreciate mult mai mult răspunsurile rapide în timp real și deciziile informate.
3. Marketingul nu este doar o cheltuială, ci o investiție – Cred cu tărie că, dacă este făcut bine, marketingul poate scala un business. Însă aici sunt multe proceduri care trebuiesc respectate, cum ar fi: cunoașterea avatarului de client, definirea arhitecturii brand-ului, stabilirea unor obiective clare, crearea unei strategii pe termen lung și, nu în ultimul rând, monitorizarea constantă a rezultatelor. Este esențial să testezi, să optimizezi și să rămâi conectat la feedback-ul publicului tău. Doar prin acest proces continuu, marketingul devine un instrument care aduce valoare reală și creștere sustenabilă.
În general, un brand care vrea să crească are nevoie de mai mult decât reclame. Are nevoie de un partener de marketing sau de o întreagă echipă care să înțeleagă povestea lui, publicul țintă și obiectivele brand-ului.
Misiunea mea este să fac claritate în rândul companiilor care simt că se pierd în haosul digital, care au idei dar nu știu cum să le comunice eficient și care au nevoie de o direcție clară pentru a-și atinge potențialul. Ajut business-urile să vadă marketingul ca pe un parteneriat pe termen lung, să transforme provocările în oportunități și să construiască conexiuni reale cu publicul lor. Cu o strategie bine definită, creativitate și multă dedicare, orice brand poate crește și inspira comunități într-un mod autentic.”
Un an de provocări, dar și de oportunități
2024 a demonstrat că, deși vremurile sunt incerte, brandurile care îndrăznesc să fie autentice, să comunice sincer și să investească într-o strategie bine gândită sunt cele care reușesc să se remarce. Marketingul rămâne un proces viu, în continuă transformare, iar adevărata valoare stă în abilitatea de a construi punți între branduri și oameni, într-un mod care inspiră, conectează și aduce creștere.
Orice brand poate crește, atâta timp cât are valori etice și își spune povestea cu încredere și autenticitate.